Bătrânul şi marea… înghesuială

Batranul. Batranul pensionar. Roman, desigur. Ii respect parul alb (cu unele exceptii), ii port o stima deosebita celui care-o merita si o stima mai mica, asa, de principiu, oricarui altuia. Ii cedez locul prin mijloacele de transport in comun, daca am ocazia, il ajut sa treaca strada, sa urce-n tramvai, sa-si care bagajele (sa-si puna streangul de gat:) )… Prin ianuarie a. c., am ridicat o babuta dupa ce se imprastiase zgmotos, cu tot cu un carucior plin de cumparaturi, pe trotuarul alunecos. Etc…
Il respect, deci, suficient pe pensionarul asta al nostru… Doar ca-mi vine tot mai greu sa-l mai inteleg si, mai ales, sa-l mai suport. Oamenii astia chiar nu mai stiu sa faca altceva, decat sa se planga de pensia mica, sa alerge dupa chilipiruri − sunt in stare sa umble juma’ de oras pe jos pentru, sa zicem, un litru de ulei cu 5 bani mai ieftin −, sa te spioneze, sa carcoteasca, sa se lege de orice chichita, sa reclame pe toata lumea pentru orice nimic, sa comenteze critic orice prin raportare la „(pai, pe) vremea mea…”? Si foarte important, stiu sa creeze cozi. Randuri. Siruri-siruri. Si sa le organizeze…
Cine se mai uita pe la stiri televizate va fi vazut pe la inceputul anului astuia gramezi (organizate) de pensionari, in general mai batrani, care se calcau in picioare, asteptau zeci de ore pe la casele de pensii sau cum le-o fi zicand pentru… Ei pentru ce? Ca sa isi ia numar de ordine pe o lista (pentru acordarea biletelor de concedii in statiuni de tratament). Asta in conditiile in care biletele nu au venit si li s-a explicat de „n” ori ca vor veni si vor ajunge pentru toti. Deci esti pensionar, o duci greu cu banii si, mai ales, cu sanatatea, te calci in picioare ore in sir, ba chiar mai crapi pe la cozi kilometrice la medicamente compensate, te vaiti ori de cate ori poti cat de grea iti e batranetea, da’ tot tu vii de la zeci de kilometri departare, stai o noapte s-o zi, in frig, afara ca sa… te treci pe o lista!!! Si ce lista? Una fara nicio valoare, ca nu-i act oficial, nu angajeaza casa aia de pensii cu nimic, ba chiar, daca ar vrea (ce fain ar fi!), directorul respectivei institutii i-ar putea convoca pe solicitantii amintiti la o noua coada, la o noua gramada pentru a vedea cum ia el lista aia pentru care s-au omorat ei si se sterge undeva cu ea, sa-i mai invete putin minte…

Oamenii astia, dincolo de batranete, boli, lipsuri si nevoi de toate cele, mai au si nevoia de a sta la coada si a se plange. Cu sau, mai ales, fara motiv. Cu deplinul concurs al autoritatilor publice, al ministerelor etc. care fac in asa fel, incat sa nu fie niciodata indeajuns, au macar o data pe luna ocazia s-o puna de-o coada. Pe la farmacii. Probabil ca n-ajunge si, daca-i rost la casa de pensii, de ce sa nu ne bagam si acolo!?! Pentru si/sau la coada aia sunt dispusi sa dea ortu’ popii. Ma crucesc gandindu-ma la absurditatea situatiei ca te duci sa-ti medicamente sau bilete de tratament si dai coltu’ la coada pentru ele… Fie vara, iarna; fie vant ploi, canicula, ei se duc, desi pe la televizor, prin ziare, la radio, se latra de zor ca, din cauza vremii nu-stiu-de-care, e foarte riscant pentru batrani sa iasa din casa intre orele x si y… Poate ca se si suna (ferice de cei care stau in blocuri dotate cu interfoane de alea, ca niste telefoane, la care, din casa, daca formezi numarului unui apartament, poti vorbi exact ca la telefon cu cel de acolo), se anunta cumva, nu stiu, ca-i rost de-o coada undeva…
La una din cozile alea de la o casa de pensii (din Ramnicu-Valcea), l-am vazut pe unul care se plangea ca este/a fost profesor universitar si uite ca… Uite ce? Ce-ar trebui sa faca statul pentru fostii profesori universitari (care-s si atat de idioti, incat sa stea la cozi pentru a se trece pe liste)? Cu ce-i mai breaz un batran profesor pensionar decat un batran strungar pensionat; decat un batran gunoier pensionar?
Mai sunt si cei care n-au neaparat de facut ceva, da’ o pornesc dis-de-dimineata de acasa. Cum transportul in comun le e gratis, tusti! in tramvai/troleibuz/autobuz. Acolo, par ca de abia asteapta sa fie ocupate toate scaunele, ca sa poata comenta ca un tanar obraznic nu le-a cedat locul. Daca a ajuns sa stea jos, comenteaza de larma scolarilor din ziua de azi…
Am vazut cu ochi mei situatii de astea, am vazut cu ochii mei asemenea batrani stand efectiv la panda pentru a gasi ceva de comenat. La fel cum i-am vazut stand la panda inclusiv din propriile case. Aveam intr-o vreme un amic ce statea la etajul a IV-lea intr-un bloc plin de pensionari. Cand il vizitam, inainte chiar de a intra in bloc, eram „luat in primire” de batranul care statea la parter si fila strada. O data intrat in bloc, de la parter pana la ultimul etaj, pe masura ce urcai treptele, la fiecare usa, vedeai o mica licarire de lumina si auzeai cum se lipesc ochii de vizoare. Altadata, tot acolo, mi-am parcat masina in spatele blocului, cu spatele la bloc. Bineinteles, s-a gasit unu’ care sa iasa pe geam si sa zbiere ca nu-i bine asa, s-o pun (masin) cu fata, ca-i intra lui gazele de esapament in casa (in conditiile in care parcarea era la vreo 10 metri de bloc si ala statea pe la III)…
Cica cine n-are batrani sa-si cumpere. Daca-i vorba de astia amintiti aici pana acum, n-am de vanzare, ca vi-i dadeam voua. Ieftin de tot − cu cinci bani mai ieftin decat ii da vecinul de taraba… Eventual, cedez oricui, absolut gratuit, locul meu la o mare coada formata pentru inscrierea pe lista cu doritorii de cumparat batrani…