Reclamă la o zi

Intr-o dimineata… Intr-o dimineata m-am trezit in cap cu matreata. Ei, pe naiba, de unde matreata, ca, de cand ma spal cu samponul ala, gata! am scapat de ea. Reaparuse, intr-o vreme, dar, de cand m-am dus la coafor (de ce naiba m-oi fi dus eu la coafor???)cu palaria pe cap − de rusine ce mi-era cu matreata aia si pentru ca mi s-a parut mai potrivit sa imi iau palaria si sa fiu foarte jenat, sa ma rusinez de matreata, decat sa ma spal mai des pe cap − am aflat ca reaparitia fusese cauzata de schimbarea samponului. Am revenit la samponul recomandat si acum sunt fericit pe linia asta, desi parca gandesc mai greu − poate din cauza ca folosesc varianta aia a samponului care nu doar ca te scapa de matreata, dar te si racoreste; poate ca mie-mi racoreste prea tare procesele cognitive…

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

Intr-o dimineata, deci… Da’ era dimineata? Nevasta, prietena, logodnica sau amanta − ce-o fi, cert e ca-i o femeie cu care sunt in relatii cel putin bune dupa cum mi se adreseaza − trecu in graba pe langa mine, complet si chiar frumos echipata si, la salutul meu de buna dimineata, foarte vesela, imi raspunse cu “noapte buna, iubitul meu”. Ne-am pornit apoi spre bucatarie, sa luam, probabil, micul-dejun, eu, cina − ea. Pe drum, ne luptam pentru o cutie de cereale, desi avem un dulap plin cu aceleasi cereale in bucatarie. De atata lupta pe cerealele alea, ne-a trecut pofta de mancare, da’ ni s-a facut sete. Deschid frigiderul, sa iau sucul natural si dau de-un bilet lipit pe cutie: un mesaj de la femeie. La randu-mi, lipesc un bilet pe care i-am scris ceva de ma-sa, originile vietii si alte chestii cat am putut de savuroase la ora aia atat de matinala sau tarzie, dar n-apuc sa beau suc, ca tre’ sa fug in baie. Iar’ imi vine sa urinez; urinez foarte des in ultima vreme, de cand mi-am pierdut asul de pica cu care umblam permanent in buzunar, ca auzisem ca face bine la prostata-mi marita. In baie, cu greu reusesc sa-mi rezolv problema din cauza catorva mici rate care zboara cu niste avioane in toaleta, pe care-o ataca de zor. Cand ma intorc in bucatarie, nevasta/prietena/logodnica/amanta nu mai e. Reusesc sa beau suc, dar aflu dintr-un alt bilet lipit pe cutie ca ea mi-a luat cardul. Hmmm, oare femeia asta chiar ma cunoaste? N-ar trebuie sa stie ca nu mai am de doi ani bani pe el? Si nici nu-mi stie PIN-ul…
Totusi, parca as manca. Ia sa vedem ce-i prin frigider… Niste margarina; o tartina-doua ar fi o idee, da’ ma enerveaza ca margarina asta, cand s-o intind pe paine, iese si incepe sa vorbeasca tampenii despre cat de buna si vitaminizata-i ea. N-am ascultat-o cu atentie, asa ca nu stiu exact ce spune si, de fapt, nici nu ma enerveaza atat ce si ca spune, cat vocea ei tampita. Deci margarina, nu; mai bine-un iaurt. Nu-i rau iaurtul asta, dar ceva − ce se zice ca e in fiecare din noi, dar e prea mult in el − nu-i in regula: de cate ori m-apuc sa-l mananc, simt o nevoie subita sa ma prostesc si sa-l halesc din vreo cinci farfurii. Mai mult de atat, intr-o seara, in parcare, am vazut-o pe vecina de la II cu o cutie de iaurt din asta. Singura in masina, tipa se agita de zor si canta ca o nebuna. Mi-aprind o tigara, dar renunt s-o mai fumez din cauza vijeliei starnite din senin in bucatarie. Cred ca ar trebui sa fumez mai rar sau poate chiar deloc; m-am saturat sa mi se intoarca toata casa cu susul in jos ori de cate ori aprind o tigara. Ma suna nevasta/prietena/logodnica/amanta sa ma intrebe de nu-stiu-ce polen pe la motorul masinii. Vorbim vreo juma’ de ora degeaba, fiecare pe limba lui, pana reusesc s-o fac sa priceapa ca nu este polen pe vremea asta. Apoi, noi nici n-avem masina, doar o motoreta careia, pe stanga, i-am lipit eu un carton decupat dintr-un panou publicitar care infatisa o masina in marime naturala. Ah, femeile astea! La unele faze, chiar nu resusesc sa o inteleg pe nevasta/prietena/logodnica/amanta mea. Tot timpul e balonata si, in loc sa ia niste medicamente, ceva, prefera sa se planga de asta prietenelor sale care, si ele, au aceeasi problema. La fel ca si ea, si ele, in loc sa se trateze, mananca numai iaurt − un alt fel de iaurt, nu din ala de la care ma prostesc eu − timp de cateva saptamani. De aceea, la intalnirile lor, e greu sa se si inteleaga, ca stau, cu schimbul, mai tot timpul in baie, chinuite de pantecaraia cauzata de atata iaurt. Cand nu mananca iaurt, balonate, fetele se plimba cu tramvaiul si, profitand de balonarea aia a lor permanenta, se dau gravide, amuzandu-se copios ca li se cedeaza locul. Uneori, ma gandesc chiar ca nevasta/prietena/logodnica/amanta ma inseala. Am urmarit-o de cateva ori prin troleibuze si am vazut-o zambind oricarui tinerel mai rasarit care-i arunca ocheade. Spre norocul meu, inca nu mi-au iesit coarnele si asta numai multumita tendintelor sociale actuale care implica adulmecatul axilelor femeilor in mijloacele de transport in comun. Nevasta/prietena/logodnica/amanta se epileaza sau se rade in zona cu pricina, numai ca deodorantul ii joaca feste: si-a luat unul a carui atingere aduce cu cea a unei pene. Apoi, s-a gandit ca ar fi mai eficient, decat sa foloseasca un deodorant pentru axile care e ca o pana, sa se dea direct cu o pana. Pana o gadala tare si, chiar si atunci cand reuseste sa reziste senzatiei, se pare ca nu-i confera un miros suficient de corespunzator pentru ce-i care-o amusineaza in mijloacele de transport in comun. Acum ma suna iar. Imi spune ca va intarzia la cina, ca se intalneste cu prietenele ei pentru a doua lor activitate preferata dupa discutiile despre balonare in fata unei cutii de iaurt: sa stea la o cafea, pe terase, sa discute despre parul trecatoarelor si sa le ofere acestora consultatii gratuite in legatura cu culoarea ambalajului samponului pe care ar trebui sa-l foloseasca, in functie de caracteristicile parului. Sunt atat de bune la chestia asta, incat au avut o solutie chiar si pentru o tipa care era complet rasa in cap. Foarte bucuroasa, imi da vestea ca Matei a reusit. Da, stiam si eu de asta, se tot vorbeste si la mine la serviciu de reusita lui Matei; e subiectul pe care-l abordam cel mai des in timp ce aruncam unii in altii cu pliculete de nes, desi niciunul dintre noi nu stie ce-a reusit Matei sau, macar, cine-i Matei asta.
S-a terminat sucul natural. Nicio problema, am cumparat recent un storcator nou, foarte bun. Il pornesc, indes doi cartofi, sase banane nedecojite, un pomello intrg si trei mititei in el, apoi, dupa ce si-a terminat treaba, verific recipientul pentru resturi. Intr-adevar, a fost o afacere buna storcatorul: resturile sunt complet uscate. Sunt atat de multumit de aparatul asta, incat nici nu mai beau  sucul, mi-a trecut  setea doar uitandu-ma la resturile perfect uscate.

Linistea diminetii sau noptii este spulberata brusc de un scrasnet de frane. Ma uit pe geam si ma ingrozesc. Pe sosea, in fata blocului, o masina l-a calcat pe baietelul de doar patru ani al vecinilor de palier. Intre noi fie vorba, vecinii astia ma scot din minti cu prostul lor obicei de a da gauri cu bormasina in peretele comun al sufrageriei noastre, exact in zona unde-mi tin rezervele de cate 5 litri de ketchup picant. Le-am atras de atatea ori atentia, dar nu s-au potolit. Incapatanati exact ca mosul de la IV, caruia eu si vecinii de la III, de la II si cei de sub mine i-am atras atentia sa nu mai faca exercitii cu haltere mai grele decat pot suporta planseele. Chiar daca vecinii de care ziceam ma enerveaza, baietelul chiar imi era simpatic. Imi placea ca era descurcaret si inventiv: tot timpul era imbracat in costume de serpi boa si anaconda, vulpi zburatoare, corali, canguri, tipari, caracatite si, mai rar, meduze, pe care si le confectiona singur din hainutele lui obisnuite, doar cu ajutorul unei inghetate sau a unei tablete de ciocolata. Mai mult, era si foarte destept si amabil. Am venit odata acasa pe inoptat si el era inca pe afara la joaca. Nu doar ca m-a abordat si nu s-a lasat pana nu mi-a oferit o felatie cum spunea ca a vazut la televizor, dupa se culca ai lui, dar, apoi, mi-a si spus “sarut mana pentru masa, mami”. Foarte dragut si politicos baietelul asta; chiar imi va lipsi; neaparat tre’ sa merg la inmormantarea lui! (A doua zi aveam sa aflu din ziare si cum s-a intamplat accidentul. Se pare ca la volanul masinii in cauza era un sofer profesionist cu 20 de ani de experienta, timp in care nu avusese niciun accident. Conducea preventiv, chiar cu 30 de kilometri la ora, in loc de 50, dar pur si simplu nu a avut cum sa-l vada pe copilas, din cauza pelerinei pe care acesta o avea pe el. Se pare ca, datorita culorii rufelor alaturi de care a fost spalata, dar si detergentului de calitate, a inalbitorilor si balsamului − de care maica-sa era atat de mandra, incat le purta permanent undeva la indemana, in poseta, in buzunar, chiar si cand pleca de acasa, ba chiar mai mult, oferea din ele oricui nu avea − pelerina aia il facea complet invizibil pe asfalt. Asa, soferul nu la putut vedea si… Groaznic!)
Nici bine n-au apucat sa stranga legistii ceea ce mai ramasese din bietul copilas, ca iar imi suna telefonul. Nu cunosc numarul, cine-o fi? Sunt scarbit, trist, nervos chiar si n-am chef sa vorbesc cu nimeni. Raspund totusi. O voce chitcainda, nici nu-mi dau seama daca feminina au ba, cumva de sobolan prost, se prezinta ca “marmota” si ma intreaba ce mi-as dori in… N-o las sa termine pe marmota aia si ii spun si ei de dulce, ce sa faca, unde sa se duca; deh, cum se face la telefoane enervante, nedorite si neinteresante. Apelanta se declara incantata ca, de fapt, imi stiuse gandurile si asa ajung sa-i aflu sexul (“eram precisa”, a zis, de e femela). Dupa ce-am inchis, mi-am amintit ca umbla vorba ca niste animale din Alpi suna pe la oameni, sa-i intrebe ce si-ar dori in ciocolata pe care-o fac ele cu ocazia sarbatorilor. Hmmm… Asta sa fi fost faza? Pacat ca nu mi-am amintit la timp. Oare chiar or pune in ciocolata tot ce-am zis eu?
Cainele se pune pe latrat. Are un latrat aparte, parca ar vorbi si-ar spune “plimbare”. In general, cand latra asa, chiar vrea la plimbare, da’ nu-l mai duc nicaieri ca-mi face paguba. Cum il scot afara, ma trage pana intr-un magazin de telefoane, unde le rastoarna alora standurile, incat tre’ sa cumpar un telefon, ca sa ma lase in pace si sa nu cheme politia ori sa nu ma puna sa platesc paguba. M-am saturat, am deja cinci telefoane si o gramada de minute incluse, atat de multe, incat n-am ce face cu ele; am ajuns sa ma interesez de numerele de telefon ale fotbalistilor din meciurile la care ma uit si sa-i sun sa-i iau la misto pentru ca au ratat sau echipa lor a pierdut in ultimele momente. Din cauza telefoanelor astora multe cu si mai multe minute incluse, am fost nevoit sa rup relatia foarte cordiala pe care-o aveam cu vechi amic, Ionel Bip, un tip super-de treaba, dar tare ciudat imbracat. N-am scos cainele afara, asa ca si-a facut nevoile in toata casa. Proprietara vine intr-o ora in inspectie si dupa banii de chirie, dar nu-mi fac probleme. Tot timpul, pentru situatii de astea, am o solutia mea infailibila: fluier intr-un mod aparte si apare un chel care ma intreaba ce vreau. In general ii cer femei si bautura si raman cu buzele umflate, dar, de cum ii spun ca vreau ceva care sa curete repede si bine, casa mi se face luna.
Iaca, s-a facut si ora pranzului. Cele 30 de ceasuri, fiecare cu un alt nume scris pe el, cu care mi-am tapetat holul, arata fiecare o alta ora, asa ca nu pot sti niciodata ce ora e de fapt. Noroc cu sotul nebunei de la II, care gateste de pranz zilnic, aproximativ la aceeasi ora. Tot timpul face cartofi prajiti si canta inainte, in timp si dupa ce gateste si mananca. Are o voce baritonala, care rasuna in toata scara, astfel ca pot afla usor ca-i ora pranzului. Mi-as face o salata, dar neparat trebuie sa nu pun ulei, altfel toate legumele incep sa o ia la plimbare. Daca nu pun ulei, dar ploua afara, legumele incep sa cante − nicicum nu-i bine cu legumele astea!
Renunt sa mai mananc si ies sa ma plimb. Incep plimbarea cu o pauza de odihna pe o banca, pe care mai sta o tanara. La un moment dat, incepe sa-mi sune sticla de cola din geanta. Oare cine m-o fi cautand pe sticla de cola, ca n-am dat numarul asta la prea multi? Culmea e ca, raspunzand, aflu ca o cauta pe tipa de pe banca. Ii dau sticla si plec sa-mi continui plimbarea. In loc de plimbare, iesirea mi se transforma intr-o goana pe strazi. Fug de politie si pompieri, alerg printre masini, prin metrou (culmea, noi nici n-avem metrou in oras). Ajung acasa, pe inserat, direct in fata calculatorului. Ma simt singur. Atat de singur, incat imi pun castile pe urechi si incep sa cant ca-s singur. Iar suna celularul. Raspund, nu cunosc interlocutorul, incerc sa-l conving ca e o greseala, dar persoana de la celalalt aparat e atat de insistenta, incat renunt si ma antrenez in conversatie. Taica-meu imi trimite mesaj pe messenger ca are bilete la meci. Nu vreau sa vin si eu? Ce fain ar fi! Nu conteaza ca s-a terminat campionatul, ca-i frig afara, as merge la meci. Pacat ca taica-meu e-n Spania…
Sunt obosit si hotarasc sa ma culc. Cand sa ma bag in pat, pentru ca am uitat sa incui usa, vreo zece copii zdrentarosi dau navala in hol. Casa de copii nu-i acasa (la mine), le explic cu blandete si-i scot afara. In sfarsit ma culc. E devreme, nici 8, dar sunt obosit tare. In plus, trebuie sa ma culc devreme, ca parca vad ca nevasta/prietena/logodnica/amanta, cu proastele ei obiceiuri, iar imi trage teapa si pune alarma sa ma trezeasca la 3 dimineata si eu pun botul si plec la lucru si ma prind abia in statia de autobuz, unde-mi pica fisa ca nebuna iar m-a trimis la plimbare, ca sa-si poata savura ciocolata aia pe care n-o poti manca decat cand esti singur. Noapte buna!